Start la germană şi multe biciclete

Mă aflu iar în faţa micului ecran, nu al TV-ului, căci nici nu mai am de o perioadă de timp, ci a laptopului. Ştii momentul ăla, când vrei să scrii ceva, însă inspiraţia –bat-o vina – e cam leneşă. Şi nu vrei să scrii doar de dragul de a scrie, vrei să scrii ceva bun. Bloggerii mă înţeleg sau scriitorii pasionaţi.

Continue reading “Start la germană şi multe biciclete”

Ce faci când Dumnezeu îţi ia emoţiile?

Se vorbeşte deseori despre emoţia produsă de muzică în închinare. Suntem emoţionaţi oridecâteori vedem persoane care ridică mâini către cer sau toarnă câteva lacrimi. Când muzica ne poartă prin mesaj şi ritm, pe valurile aparente ale prezenţei lui Dumnezeu, suntem în stare de orice sacrificiu.

Continue reading “Ce faci când Dumnezeu îţi ia emoţiile?”

Germania văzută prin ochii unui român

Verdeață de toate soiurile. Tătici și mămici care își plimbă copiii liniștiți prin parcul din centrul orașului Karlsruhe. Doi îndrăgostiți își târăsc desculți picioarele prin iarba moale și de curând tunsă. Germania. Ţara unde te așezi pe o bancă și privești uimit cum totul e îngrijit la milimetru, locul unde oamenii parcă trăiesc fără griji. Liniștiți. Bucurându-se de viață.

Continue reading “Germania văzută prin ochii unui român”