O altfel de toamnă…cu ea

autumn-2917472_1280

E toamnă iar. Însă una altfel. Una în care rememorez cu nostalgie momentele şi timpul petrecut în Linkenheim, primul nostru cămin din Germania. De ce? Pentru că acolo am simţit căldura de bun venit al străinătăţii.

Pentru că acolo oamenii par desprinşi dintr-o altă lume, unde bunătatea şi bunele maniere par ca nişte pitici scoşi din poveşti şi puşi în secolul 21. Unde străzile, casele, copacii, pădurea, întregul peisaj arată ca într-un tablou pictat dintr-o expoziţie rară de artă. Ceva unic. Oridecâteori revin pe acolo, fiecare obiect sau unghier îmi reaminteşte de ceva. Cum sunt aleile din spatele satului. Doar ele ştiu de câte ori le-am păşit asfaltul, pe vreme ploioasă, senină sau înnorată, iarnă sau vară, povestind cu Connie despre o grămadă de lucruri, de la lecţiile de engleză până la modul în care nemţii sărbătoresc Crăciunul sau ziua femeii.

Azi sunt departe de acea toamnă, acea primă toamnă din Germania. Sunt mai aproape de oraş, însă gândul a rămas tot acolo în acel sătuc plin de viaţă şi speranţă.

Azi avem parte de o altfel de toamnă. O toamnă cu ea. Un ghemotoc mic, cu păr negru, cu ochii mari care cercetează tot în jur, gata să descopere lumea din jurul ei. Parcă odată cu ea şi toamna s-a oprit din înaintat ca să mai stea puţin să ne arate din frumuseţea şi culorile ei. Ştia ea ce ştia. Toamna aceasta adunăm amintiri cu papuşa noastră care creşte cu repeziciune, iar noi doar din calendar ne mai dăm seama cât de repede trece timpul şi după ceas.

Am devenit părinţi. Sună aşa bătrânesc cuvântul ăsta şi totuşi ne-am aliniat şi noi în rândul acesta. M-au întrebat mulţi cum e să fii mămică, aşa cum tot atâţia m-au întrebat cum e să fii însărcinată. Răspunsul: nu ştiu. Da, surprinzător răspuns nu? Aş putea să răspund atât de frumos într-un înveliş atât de colorat şi bine împachetat, să sune cât mai roz şi perfect, însă nu sunt aşa. Îmi place sinceritatea: nu ştiu. Din momentul în care am aflat că vom avea un bebe, vestea m-a şocat încât o bună perioadă nu aveam nicio reacţie de „wow”. Încercam să conştientizez şi să realizez adevărul. Da, a fost frumos primul sentiment, dar pentru că nu simţeam nimic în burtică, nu puteam să zic dacă e fain sau nu, până undeva pe la 4-5 luni când minunea noastră a început să mă salute mai des.

Să fii mămică e un sentiment complicat. Poate pentru mine acum. Poate mai târziu voi avea mai multe de spus. Să fiu mămică de Ami e gingăşie, dragoste, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate, drăgălăşenie, oboseală, epuizare şi o luăm din nou de la capăt. E şi frumuseţe, cred că fiecare mămică atunci când îşi vede mogâldeaţa, ar vrea să o pupăcească non-stop. Sau poate doar eu? Cred că nu doar eu. Da, cam aşa e să fii mămică – în timpul zilei. Despre noapte în următorul articol.

Cu ea, toamna pare mai blândă şi frumoasă şi culorile mai vii. Fiecare sentiment nou mă duce cu gândul la Dumnezeu. La faptul că El ştie cel mai bine cum e să ne fie nouă Tată. El are toate calităţile de părinte şi ştie exact când şi cum să ne modeleze ca noi să creştem şi să devenim maturi.

Ea învaţă să trăiască în lumea noastră. Noi învăţăm să înţelegem lumea ei şi să o ajutăm să crească frumos până va şti singură ce are de făcut. Între timp suntem alături de ea.

Noi doi, ea şi o toamnă colorată.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s