Astăzi alarma nu a mai sunat. În timp ce alţii dormeau buştean sau visau vise adânci, eu m-am trezit odată cu vecinul care se pregătea să plece la lucru şi nu ştiu cum nu am mai adormit.
Rar mi s-a întâmplat în timpul sarcinii să mă trezesc dis de dimineaţă şi să nu mai adorm. Poate de vreo două-trei ori în primele luni. Era ora 4.30. Ştiam că în maxim jumătate de oră şi soţul meu va fi sus în picioare gata pentru o nouă zi şi totuşi în ciuda eforturilor mele de a mai aţipi măcar 30 de minute, mintea mea nu îmi dădea pace primind întruna informaţii la care să mă gândesc: ce mai am de făcut astăzi, cu cine trebuie să vorbesc etc. Ştiţi voi fetele…
Am încercat să schimb poziţia, când pe stânga când pe dreapta, ca orice gravidă. Niciun efect. Mintea mea îşi începuse lucrarea pe ziua de azi. Între timp rămân singură şi continui să dorm zic eu repetând fazele anterioare. Pe la 6.30 decid că nu se mai poate. Mă dau jos din pat, trag jaluzelele şi îmi încep ziua. Deşi tare aş mai fi dormit la ora asta, ca orice somnoros căruia îi place să mai moţăie în pat, nu am mai avut nicio şansă.
Îmi amintesc de pasajul pe care l-am citit ieri din Viaţa condusă de scopuri de Rick Warren despre faptul că Dumnezeu a ştiut dinainte să mă nasc toate detaliile vieţii mele până la ultimul fir de păr.
„Dumnezeu ţi-a proiectat trupul până în cele mai mici detalii.”[1] Nu am putut să stau nepăsătoare la afirmaţia asta. Pur şi simplu e uimitor. Dumnezeu a ştiut exact ce face, ca voi avea părul drept şi nu ondulat, că unghiile mele vor avea forma dreptunghiulară şi nu rotundă, că voi avea picioare lungi, voi fi înaltă etc. El ştia şi a planificat să fiu aşa cum sunt astăzi. Chiar şi talentele pe care avea să mi le dea. El s-a gândit cu mult înainte să exist la toate detaliile astea. Wow! Mai mult decât atât, El a planificat familia în care m-am născut şi locul în care să cresc, iar apoi locurile unde voi ajunge. Uitându-mă în urmă nu pot decât să fiu mulţumitoare pentru TOT. Cu bune şi rele, nu pot să nu Îi mulţumesc pentru toate situaţiile prin care am trecut.
Am crescut într-un cartier rău famat din capitală, locul în care – pe vremea aia nu prea ştiam sau am aflat mai târziu – erau multe jafuri, drogaţi şi oameni rău intenţionaţi. Atunci nici măcar nu m-am gândit că sunt în pericol, părinţii probabil se gândeau, dar nu am crescut cu teama că ceva rău mi se va întâmpla. Acum îmi dau seama că doar Dumnezeu m-a păzit de tot ce era în acel cartier şi mi-a păzit mintea de copil. Şi ăsta e doar un exemplu. Plecând din acel loc acum am ajuns într-o ţară în care nu visam că voi ajunge vreodată. Dumnezeu a ştiut cum să mă ghideze până aici pentru a împlini scopul pentru care m-a creat.
Cum pot să stau nepăsătoare la o aşa mare iubire? Nu pot. Aşa că salut o nouă zi de vineri, început de weekend şi mă pun pe treabă. Şi acum chiar nu se mai merită să dormi.
[1] Viaţa condusă de scopuri, Rick Warren
Antonia Stupar 